20iunie

El:plec..
Ea:nu-ti pot spune adio, chiar daca nu se stie daca ne vom mai revedea
El:te superi..
Ea:nu ma supar.inteleg situatia..e trecut de miezul noptii si..
El:zi-mi ca te superi ca sa mai stau macar 10minute.
Ea:fa ce simti.
El:dar…opreste-ma!la dracu!..
Ea:nu pot.n-am nici un drept..
El:cum poti spune asta?pfff…si cu ce tarie sustineai ca ma iubesti..
Ea:sunt sentimente mai presus de cuvinte, deaceea te las sa pleci.daca te vei intoarce inseamna ca tu esti destinul meu si daca nu..nu uita c-ai luat o parte din mine.
El:nu-mi vine sa cred..m-ai dezamagit..
Ea:trebuie sa pleci.de m-ai fi cunoscut suficient ai fi stiut ca nu mi-au placut niciodata despartirile..garile..[scursandui-se o lacrima]
El:[plecand..] lacrima ta..VA RAMANE sare peste rana mea..

Nimic

Cred ca viata mea luase o intorsatura ciudata, dat fiind faptul ca eram urmarita in permanenta de nimic. Zidurile erau mazgalite cu nimic, praful ratacea pe strazi, sunete-mi vibrau adesea-n minte ca niste strigate intr-o camera goala si toate acestea erau datorate nimicitatii sentimentelor ce-mi ardeau sufletul facandu-l scrum…E suficienta o suflare sau o adiere a vantului, pentru ca acesta sa se raspandeasca, si-n locul in care a ars sa ramana vesnicul nimic chinuitor.
Am ajuns intr-un final acasa, cu toate ca drumul spre aceasta mi s-a parut mult mai lung..Sictirul..nevoia de relaxare..nepasarea si dorinta pentru citit m-au facut sa aleg la voia intamplarii o carte din biblioteca invechita a casei in care locuieste bunica de un veac…Am pus-o pe noptiera ducandu-ma dupa o cana de ceai…aragazul bunicii merge f greu…lucru care m-a determinat s las apa la fiert aproximativ jumatate de ora, timp in care imi incepeam noua descoperire in domeniu cititului. Cartea se intitula”te rog..nu-mi pierde zambetul printre-ale tale maruntsisuri din buzunar”..primele cuvinte ce mi-au venit in cap au fost: “ce porcarie..”si am inceput fara a-mi da seama sa citesc..se pare ca traiam un cosmar..pana si acolo eram urmarita de nimic..primele fraze au fost”Am crezut ca nu mai exista nimic din puritatea noastra, ca noi, copiii, ne-am transformat fara sa vrem in niste oameni cu o maturitate ce nu ne-o doream, insa nu mi-a luat mai mult de cateva secunde pentru a realiza ca inca pastram copilul din noi in suflet. si acela va ramane acolo tot restul vietii..Chiar daca si acum mai crezi ca nu exista nimic in jurul tau ce te mai poate aduce in anii iluziilor, viselor, sperantelor, pana si un zambet e acolo petru a-ti reaminti ca ai fost si vei ramane un copil. Nimicitatea iubirii unui copil se dezvolta in anii adolescentei..insa in acea nimictate se afla puterea, speranta si increderea si acest nimic este defapt tot ceea ce-ti doresti..”..si uite asa acest nimic imi va perturba totdeauna linistea..n-are rost sa-mi fac acum procese de constiinta..mai bine hai sa bem un ceai!

De ce tac pietrele?

De ce tac pietrele?

Inainte de toate sper sa intelegi ceva din ceea ce am scris.daca ai inteles e mai mult ca suficient.
Uneori ai vrea sa-ti vorbeasca? De ce? Ce-ti transmite tacerea lor? Durere sau suferinta? Tacere sau mister? Crede-ma, ele stiu ce sa-ti transmita chiar daca se afla intr-o tacere imbietoare. Tacerea lor e dureroasa, rozand sufletele si macinand amintirile, iluziile, trairile si spulberandu-ti visele copilariei in care toti adolescentii ne scaldam.
Te-ai gandit vreodata ca ele-ti pot deschide portile unor mistere indepartate de aproape nimeni cunoscute, dar cautand raspunsurile te indepartezi de adevar, insa ele, pietrele, te imping in fata adevarului, tu neputand sa schitezi nici o miscare, nici un zambet fals, tu…neputand sa fugi. Am zis sa fugi pentru ca si tu, la fel ca noi toti ai momentele tale de slabiciune si aflandu-te in fata unui adevar incerci sa eschivezi si sa ocolesti lovirea frontala cu realitatea cruda si nemiloasa a vietii.
Eu cred ca ani la rand, aceste pietre cu care am trait noi toti, au adunat trairile, sentimentele si rugile noastre, impietrindu-le definitiv dar inconjurandu-le in permanentsa de strigate chiar daca tacerea lor absoluta te innebunea.
Te-ai gandit ca piatra in care ieri ai dat cu piciorul este piatra care a fost spalata de lacrimile unui copil?
Apreciaza fiecare traire, gandeste, apoi actioneaza. Aceasta-I minunata cale a fericirii dar nu uita, nu uita sa fi copil.

Sentimente si mult fum..

Sentimente si mult fum..

Diferenta notabila mai ales cand e vorba de o iubire adevarata, uneori e mai dureroasa decat sentimentele acumulate la senzatia goala si nostalgia privirii unui amurg.
Poate ca ai mai auzit o placa asemanatoare cu cea pe care o voi spune imediat, insa e vorba doar de ceea ce simt in aceste momente in care stau intr-o cafenea inconjurata de mult scrum, pachete de tigari aproape terminate si cani odata pline ochi cu cafea..
O tigara aprinsa. Alte zeci stinse.
Revenind la placa despre care vorbeam mai devreme..Ce-ntelegi prin verbul ce striga-n tacere tot ceea ce tu n-ai putea explica de teama de a-ti calca pe orgoliu, s-acela fiind “a iubi”? Iti voi spune parerea mea..e un fel de lege fundamentala a vietii, cea mai sublima actiune pe care noi, oamenii, o putem realiza, ce e mai presus de firea noastra. Este cea care insoteste actele noastre..
..si cand te gandesti ca-I doar un cuvant…
Am scris doar pentru a-ti aminti ca ea exista si ca invinge totul, iar noi ne lasam invinsi de ea, cum spunea un mare poet numit Vergillius.

Reflecteaza si nu te pierde-n ganduri!Iubirea nu poate exista ca un monolog, ea fiind un dialog mai devreme sau mai tarziu armonios.
Iubirea noastra Alexandre, e dureros de dulce si da, dezvaluie trairi nebanuite. Vei vedea ca intr-un final va invinge totul, asemenea unui nor care vrea sa-si reverse ploaia, ca o floare care vrea sa-si imprastie parfumul.
Vorbeste-mi fara sa-ti cer eu asta, cum o faceai mereu, alinta-ma cu dragostea ta curate de copil, cu ale tale cuvinte ordonandu-se intr-o armonie copilareasca si totodata sfanta.
Gandurile noastre cladite prin iubire, sunt mai arzatoare decat razele soarelui si mai patrunzatoare decat sagetile lui Arjuna..

E tot ce am avut de spus, chiar daca stiai deja, iubite..

Iselin si Alexandre

Hai sa ne urcam intr-un tren cu plecare dar fara intoarcere..ce
duce-n infinitul viselor noastre si atat.
vise..imda..aberatii..satula de tot, si-a aprins si ultima tsigare
hai sa ne evaporam intr-o picatura de ploaie si sa ramanem acolo ca-ntrun vis nemarginit.insa ai uitat de tot pierzandu-ma pe fundul paharului cu apa..
totusi nu am vrut sa plec..am ramas acolo asteptand sa te intorci de unde ai plecat..am evitat sa-mi amintesc faptul ca multsi uita de unde au plecat..
candva era doar apa..si atat.noi..si.ehh.defapt era si marea:)
nu era nimic care sa ne faca sa plecam si totusi nimic care sa ne retina...

ea:ah!la dracu..iar a inceput sa ploua si iar mi se va increeetiiii parul.fuuuck
el:tu glumesti!stii bine ca pentru mine esti frumoasa oricand..ziua si noaptea...ah..si da.mai ales diminetsile in care ne trezim impreuna si suntem inconjuratsi de sentimente..da..sentimente si atat.
ea: ba nu!minti frumos..ce ti-ar putea placea?machiajul intins?oribil..
el:zambetul tau asemenea celui mai mirobolant rasarit de soare..chiar daca toate au splendoarea lor al tau e cel mai frumos.si stii asta..nu nega:)
ea:eahhh.vai.e doispe.si e fix si da, te iubesc..ar trebui sa plecam.am pierdut timpul si m-a ajuns oboseala
el:e doispe si te iubesc mai mult de-atat.lasa-ma sa te iau de mana..ca si cand ar fi ultima data..
ea:de ce trebuie sa gandesti mereu astfel?esti naspa..si nu mereu ai fost asa..
el:oricare ar fi raspunsul, eu fac ce simt
[luand-o de mana]
ea: da iubitule..si sa deschidem noaptea impreuna..


si de-aici totu' se limiteaza la imaginatsia ta..asta daca ai:)
la revedere.aici se rupe totul!
poate de unde a inceput..

Umbrele trecutului

Seara...scara..tigara..
Cam acesta este inceputul unei seri cu adevarat tulburatoare..
In fine, acestea au fost primele secvente ce mi-au aparut in minte cand am inceput aceasta relatare.
Totul a decurs normal, pana cand am decis sa conduc pe cineva in gara, unde am avut parte poate de cel mai esential semn pentru a realiza ca trecutul ma va urmari dintr-a sa umbra, pana-l voi accepta. Apoi ma voi acomoda cu el, invatsand sa traiesc cu acesta si nemai considerandu-l o parte vie din mine. Ci o parte, asa cum si este, trecuta.
Persoanele conduse au plecat cu acel tren ce duce-nspre trecut. Cand m-am intors in orasul ce ne soarbe viata putin cate putin tuturor adolescentilor ce traiesc in el ma simteam ca-n acele filme magice cu trenuri fermecate ce te pot duce in trecut sau in viitor iar tu ai puterea de-a decide unde ramai..Ce crezi ca am ales?
De cand am pasit in acea gara am incercat sa simulez faptul ca sunt intr-o perfecta stare, dar se pare ca toate eforturile mele au fost zadarnice..eram.. depasita de situatie.
Dupa ce aceste persoane au plecat, am decis sa mai raman putin pentru a-mi limpezi gandurile inainte de a iesi din gara..stateam sprijinita de o masina cu ochii inlacrimati si privirea goala..pe chipul meu nu exista nici o expresie, doar trupu-mi era acolo, in schimb eu..eram departe intr-ale mele ganduri...pana cand proprietarul vehiculului s-a apropiat de mine:
El: domnisoara, ai pierdut ceva?
Eu: da domnule, insa ceea ce am pierdut eu nu se poate recupera
El: te-am vazut trista
Eu: ehhh.sunt..asa cum sunt.
El: vei fi fericita,crede-ma.
Eu: ma scz ca va intreb dar ce stiti dumneavoastra?vi s-a inchis vreodata usa in nas?
El: ohooo copilo..da!mi s-a inchis..dar sa nu uiti niciodata ca usa nu se deschide pana nu bati in ea
Eu: uneori nu mai ai putere..pur si simplu obosesti
El: iubirea-i singura ce-ti da putere.
Eu: aberaaaati8-

acel om m-a rascolit.

Scrisa-n agonie gandurilor putrede..

Stie bine ca nu-I ultima oara cand te ia in brate, totusi printre ale sale fire razlete de par ce-I atingeau fatsa in bataia aspra a vantului, ii cade o lacrima..lacrima ce se prezinge pe ale sale buze moi si vinetii, ajungand pe hanoracul sau de-un verde prafuit..L-a atins..e rece, insa e lacrima ei si-I place..nu-ntelege gresit. Nu ii place ca tipei ii curse o lacrima, ci senzatia ca are ceva al ei cu el. Insa nu realizeaza faptul ca are cel mai important si de pret lucru..si aia e inima bha…
Ei ii place sa-l simta la pieptul sau, chiar daca e constienta ca nu-I mai apartine demult..o doare..discret se sterge si-I zambeste.

fericirea e aproape..sfarsitul nu exista

De unde stiu ca s-a incheiat? Poate ca e o poveste fara incheiere..una fara sfarsit, as putea zice nemuritoare.
Inca de mici, bunicii ne spuneau acele povesti magice, incarcate cu iubire si veselie, preluate din mosi-stramosi, acele povesti ce in sufletele noastre nu vor muri niciodata, chiar daca povestitorul s-a stins cu mult timp in urma..
Credeam ca totul s-a sfarsit, atat eu cat si el luand-o pe carari totalmente diferite, insa pana si acestea au ajuns in punctul in care s-au intersectat ramanand un singur drum. Singurul drum pe care puteam porni, doar daca eram in stare sa facem orice pentru iubirea noastra sau preferam sa stagnam. Drumul ramane acolo, dar noi ne-am oprit.
Putem sa trecem peste orice si sa mergem mai departe?Suntem in stare sa facem sacrificii? Avem puterea de a ne ridica si a ramane un singur suflet cum eram…demult?
Incet, incet, noi ne-am schimbat. Atatea promisiuni in zadar..ma simt tradata. Intotdeauna cand esti trezit intr-al meu suflet ca un foc ce nu mai are mult si este doborat de ploaie, vant si alte obstacole, ceva ma-ntoarce in trecut si-mi spune sa nu renunt.
Ochiul tau de-un negru amar,
Mi-aminteste de-al nos’ gand banal
De-a trai in vesnicie
Eu cu tine, tu cu mine.
Ca si astazi..
Ieri am fost in stare sa renunt la tot, sa nu mai lupt pentru nimic, sa ma schimb si sa-mi fac o alta viata in care nu exista loc si pentru el, dar se pare ca Al’ de Sus nu ne-a uitat..
Totul a pornit de la un mesaj banal :”ce faci?ai inceput sa mananci din luna?:))k numa’ e plinaa”.Nu am avut timp nici macar sa bag telefonul inapoi in buzunar ca a inceput sa sune”cand ai sa-mi spui ceva/sa ma chemi inapoi…”si-am raspuns. Era el..era cel pe care-l cunoscusem.cel de care ma indragostisem..si nu cel ce se transformase in decursul unui an.
Tot ceea ce mai pot scrie este :
te iubesc..la fel ce pur si inocent ca si-atunci..

3 AM.

Mi-ai spart visul..m-am trezit.ora 3:00 AM.ma priveai din coltul usii schitand un zambet.te-ai apropiat sarutandu-mi glezna..saruturi ce s-au transformat in petale de trandafiri..ochii mi s-au luminat sesizand ca nu visam..te-am imbratisat daruindu-ti fara sa vreau o lacrima ce s-a scurs alene pe umarul tau.mi-ai daruit un zambet cu ale tale buze moi mirosind a capsuni..m-ai facut sa realizez ca inca-mi aparti.si te-am intrebat “unde sunt?” raspunsul m-a captivat”gaseste-te inlauntrul meu.acolo esti..pentru ca n-ai plecat niciodata”am clipit..m-am trezit.atunci am realizat.. defapt, imaginatia mi-a zambit..

niciodata nu va fi momentul..

Poate ca a venit momentul sa vorbesc si despre mine, pentru ca umbrei ce inca-I citesti sufletul are mai multe de spus.
Cuvintele ce le insira fara noima si precizie poate nu-s cele mai potrivite, poate ca nu asta vrei sa auzi. Insa-I adevarul. De multe ori te ascunzi, inchizi ochii crezand ca atunci cand ii vei deschide el[ea] te va-ntampina cu-n zambet. Dar de cele mai multe ori, visele se-nchid in acelasi loc de unde au plecat.
Ca si trecutul de altfel..El ramane acolo..in amintirea noastra, dar din nefericire unii din noi am invatsat sa ne hranim cu acele amintiri din trecut. Ai putea sa negi faptul ca s-acum iti amintesti de acel sarut in coltul gurii din gara?Acele saruturi la incheietura maini..soapte fierbinti ce s-au nimicit demult, insa pentru tine, muritorule, sunt la fel de prezente ca s-atunci.
Si inca mai am niste nedumeriri..Cum potsi sa-ti doresti sa mori, cand defapt niciodata n-ai trait cu adevarat?Nu stii ce e viatsa, nu stii nici macar ca toate suferintele acumulte sunt cu un scop, acela de-a gasi fericirea, cu acei ochi maturizati..si-acelasi suflet de copil..
Vei intelege?.e-adevarat, inca mai am urme de cerneala pe degete, dar te iubesc la fel de pur si inocent ca si-atunci..si uite!s-a pierdut si ziua asta si n-ai inteles..n-ai venit, insa inca intrezaresc posibilitatea unei regasiri, a unei sperante.
Iti amintesti ultima data cand ne-am vazut?tacerea aia…era o tacerea ce n-o mai puteam prelungi, dar nu eram in stare sa plecam sau sa spunem ceva.doar..ne privem.

Si uite-asa..am plecat privindu-ne..


nu.nu-I momentul de-a vorbi despre mine..niciodata nu va fi.

Se spune ca orice trecut are si-un viitor

[ceea ce se spune e nu mai cred demult]
Aceeasi banca..aceeasi autogara..
..si uite cum m-am intors in locul in care am jurat ca nu voi mai calca niciodata.
Poate pentru ca amintirea noastra este presarata cu asemenea locuri fermecate precum noaptea este presarata cu licariri ascunse, precum o zare de cer e presarata cu stele, oceanul cu insule, desertul cu oaze si ne intoarcem spre trecut prin dorintsa de a reveni la acele momente fascinante. Catre aceste taramuri unde s-au implinit bucuria si pacatul, dragostea si moartea si altele revenim intr-una pentru a regasi ceea ce am pierdut in ceea ce nu se va pierde niciodata si aceea, este puterea sufleteasca de a lupta pana in ultima clipa, cu toate ranile mute ce lumineaza-n suflel..
Implicarea noastra in viata de zi cu zi este limitata, insa trailie, amintirile, momentele ce-au trecut, sunt prezente la fiecare pas. Vocile s-acum ne rasuna-n minte ca un strigat intr-o camera goala..

Azi ma imbrac in Alb!

Am crezut k odata am existat -noi-,
cautand pe vechile caramizi
asa-zisa noastra viata-n doi.
batranele ceasuri isi plangeau sfarsiturile,

vei muri si tu odata cu ele,iubitule.
vor ramane simple amintiri,
scrise pe o foaie de hartie,
in cosul plin,vor fi aruncate trairi,
impreuna cu acea dulce agonie.
o sa te scot din file de povesti,
chiar daca,poate-ai vrea sa-mi mai zambesti,
pt mine vei inceta sa clipesti;
te las singur,in continuare sa iub.
azi stiu ca te-am pierdut,
inevitabilul s-a petrecut,
intre hotarul dintre da si nu eu te-am pierdut,
cum m-ai uitat tu si eu am sa te uit..