Umbrele trecutului

Seara...scara..tigara..
Cam acesta este inceputul unei seri cu adevarat tulburatoare..
In fine, acestea au fost primele secvente ce mi-au aparut in minte cand am inceput aceasta relatare.
Totul a decurs normal, pana cand am decis sa conduc pe cineva in gara, unde am avut parte poate de cel mai esential semn pentru a realiza ca trecutul ma va urmari dintr-a sa umbra, pana-l voi accepta. Apoi ma voi acomoda cu el, invatsand sa traiesc cu acesta si nemai considerandu-l o parte vie din mine. Ci o parte, asa cum si este, trecuta.
Persoanele conduse au plecat cu acel tren ce duce-nspre trecut. Cand m-am intors in orasul ce ne soarbe viata putin cate putin tuturor adolescentilor ce traiesc in el ma simteam ca-n acele filme magice cu trenuri fermecate ce te pot duce in trecut sau in viitor iar tu ai puterea de-a decide unde ramai..Ce crezi ca am ales?
De cand am pasit in acea gara am incercat sa simulez faptul ca sunt intr-o perfecta stare, dar se pare ca toate eforturile mele au fost zadarnice..eram.. depasita de situatie.
Dupa ce aceste persoane au plecat, am decis sa mai raman putin pentru a-mi limpezi gandurile inainte de a iesi din gara..stateam sprijinita de o masina cu ochii inlacrimati si privirea goala..pe chipul meu nu exista nici o expresie, doar trupu-mi era acolo, in schimb eu..eram departe intr-ale mele ganduri...pana cand proprietarul vehiculului s-a apropiat de mine:
El: domnisoara, ai pierdut ceva?
Eu: da domnule, insa ceea ce am pierdut eu nu se poate recupera
El: te-am vazut trista
Eu: ehhh.sunt..asa cum sunt.
El: vei fi fericita,crede-ma.
Eu: ma scz ca va intreb dar ce stiti dumneavoastra?vi s-a inchis vreodata usa in nas?
El: ohooo copilo..da!mi s-a inchis..dar sa nu uiti niciodata ca usa nu se deschide pana nu bati in ea
Eu: uneori nu mai ai putere..pur si simplu obosesti
El: iubirea-i singura ce-ti da putere.
Eu: aberaaaati8-

acel om m-a rascolit.