fericirea e aproape..sfarsitul nu exista

De unde stiu ca s-a incheiat? Poate ca e o poveste fara incheiere..una fara sfarsit, as putea zice nemuritoare.
Inca de mici, bunicii ne spuneau acele povesti magice, incarcate cu iubire si veselie, preluate din mosi-stramosi, acele povesti ce in sufletele noastre nu vor muri niciodata, chiar daca povestitorul s-a stins cu mult timp in urma..
Credeam ca totul s-a sfarsit, atat eu cat si el luand-o pe carari totalmente diferite, insa pana si acestea au ajuns in punctul in care s-au intersectat ramanand un singur drum. Singurul drum pe care puteam porni, doar daca eram in stare sa facem orice pentru iubirea noastra sau preferam sa stagnam. Drumul ramane acolo, dar noi ne-am oprit.
Putem sa trecem peste orice si sa mergem mai departe?Suntem in stare sa facem sacrificii? Avem puterea de a ne ridica si a ramane un singur suflet cum eram…demult?
Incet, incet, noi ne-am schimbat. Atatea promisiuni in zadar..ma simt tradata. Intotdeauna cand esti trezit intr-al meu suflet ca un foc ce nu mai are mult si este doborat de ploaie, vant si alte obstacole, ceva ma-ntoarce in trecut si-mi spune sa nu renunt.
Ochiul tau de-un negru amar,
Mi-aminteste de-al nos’ gand banal
De-a trai in vesnicie
Eu cu tine, tu cu mine.
Ca si astazi..
Ieri am fost in stare sa renunt la tot, sa nu mai lupt pentru nimic, sa ma schimb si sa-mi fac o alta viata in care nu exista loc si pentru el, dar se pare ca Al’ de Sus nu ne-a uitat..
Totul a pornit de la un mesaj banal :”ce faci?ai inceput sa mananci din luna?:))k numa’ e plinaa”.Nu am avut timp nici macar sa bag telefonul inapoi in buzunar ca a inceput sa sune”cand ai sa-mi spui ceva/sa ma chemi inapoi…”si-am raspuns. Era el..era cel pe care-l cunoscusem.cel de care ma indragostisem..si nu cel ce se transformase in decursul unui an.
Tot ceea ce mai pot scrie este :
te iubesc..la fel ce pur si inocent ca si-atunci..