Poate ca a venit momentul sa vorbesc si despre mine, pentru ca umbrei ce inca-I citesti sufletul are mai multe de spus.
Cuvintele ce le insira fara noima si precizie poate nu-s cele mai potrivite, poate ca nu asta vrei sa auzi. Insa-I adevarul. De multe ori te ascunzi, inchizi ochii crezand ca atunci cand ii vei deschide el[ea] te va-ntampina cu-n zambet. Dar de cele mai multe ori, visele se-nchid in acelasi loc de unde au plecat.
Ca si trecutul de altfel..El ramane acolo..in amintirea noastra, dar din nefericire unii din noi am invatsat sa ne hranim cu acele amintiri din trecut. Ai putea sa negi faptul ca s-acum iti amintesti de acel sarut in coltul gurii din gara?Acele saruturi la incheietura maini..soapte fierbinti ce s-au nimicit demult, insa pentru tine, muritorule, sunt la fel de prezente ca s-atunci.
Si inca mai am niste nedumeriri..Cum potsi sa-ti doresti sa mori, cand defapt niciodata n-ai trait cu adevarat?Nu stii ce e viatsa, nu stii nici macar ca toate suferintele acumulte sunt cu un scop, acela de-a gasi fericirea, cu acei ochi maturizati..si-acelasi suflet de copil..
Vei intelege?.e-adevarat, inca mai am urme de cerneala pe degete, dar te iubesc la fel de pur si inocent ca si-atunci..si uite!s-a pierdut si ziua asta si n-ai inteles..n-ai venit, insa inca intrezaresc posibilitatea unei regasiri, a unei sperante.
Iti amintesti ultima data cand ne-am vazut?tacerea aia…era o tacerea ce n-o mai puteam prelungi, dar nu eram in stare sa plecam sau sa spunem ceva.doar..ne privem.
Si uite-asa..am plecat privindu-ne..
nu.nu-I momentul de-a vorbi despre mine..niciodata nu va fi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu