Umbrele trecutului

Seara...scara..tigara..
Cam acesta este inceputul unei seri cu adevarat tulburatoare..
In fine, acestea au fost primele secvente ce mi-au aparut in minte cand am inceput aceasta relatare.
Totul a decurs normal, pana cand am decis sa conduc pe cineva in gara, unde am avut parte poate de cel mai esential semn pentru a realiza ca trecutul ma va urmari dintr-a sa umbra, pana-l voi accepta. Apoi ma voi acomoda cu el, invatsand sa traiesc cu acesta si nemai considerandu-l o parte vie din mine. Ci o parte, asa cum si este, trecuta.
Persoanele conduse au plecat cu acel tren ce duce-nspre trecut. Cand m-am intors in orasul ce ne soarbe viata putin cate putin tuturor adolescentilor ce traiesc in el ma simteam ca-n acele filme magice cu trenuri fermecate ce te pot duce in trecut sau in viitor iar tu ai puterea de-a decide unde ramai..Ce crezi ca am ales?
De cand am pasit in acea gara am incercat sa simulez faptul ca sunt intr-o perfecta stare, dar se pare ca toate eforturile mele au fost zadarnice..eram.. depasita de situatie.
Dupa ce aceste persoane au plecat, am decis sa mai raman putin pentru a-mi limpezi gandurile inainte de a iesi din gara..stateam sprijinita de o masina cu ochii inlacrimati si privirea goala..pe chipul meu nu exista nici o expresie, doar trupu-mi era acolo, in schimb eu..eram departe intr-ale mele ganduri...pana cand proprietarul vehiculului s-a apropiat de mine:
El: domnisoara, ai pierdut ceva?
Eu: da domnule, insa ceea ce am pierdut eu nu se poate recupera
El: te-am vazut trista
Eu: ehhh.sunt..asa cum sunt.
El: vei fi fericita,crede-ma.
Eu: ma scz ca va intreb dar ce stiti dumneavoastra?vi s-a inchis vreodata usa in nas?
El: ohooo copilo..da!mi s-a inchis..dar sa nu uiti niciodata ca usa nu se deschide pana nu bati in ea
Eu: uneori nu mai ai putere..pur si simplu obosesti
El: iubirea-i singura ce-ti da putere.
Eu: aberaaaati8-

acel om m-a rascolit.

Scrisa-n agonie gandurilor putrede..

Stie bine ca nu-I ultima oara cand te ia in brate, totusi printre ale sale fire razlete de par ce-I atingeau fatsa in bataia aspra a vantului, ii cade o lacrima..lacrima ce se prezinge pe ale sale buze moi si vinetii, ajungand pe hanoracul sau de-un verde prafuit..L-a atins..e rece, insa e lacrima ei si-I place..nu-ntelege gresit. Nu ii place ca tipei ii curse o lacrima, ci senzatia ca are ceva al ei cu el. Insa nu realizeaza faptul ca are cel mai important si de pret lucru..si aia e inima bha…
Ei ii place sa-l simta la pieptul sau, chiar daca e constienta ca nu-I mai apartine demult..o doare..discret se sterge si-I zambeste.

fericirea e aproape..sfarsitul nu exista

De unde stiu ca s-a incheiat? Poate ca e o poveste fara incheiere..una fara sfarsit, as putea zice nemuritoare.
Inca de mici, bunicii ne spuneau acele povesti magice, incarcate cu iubire si veselie, preluate din mosi-stramosi, acele povesti ce in sufletele noastre nu vor muri niciodata, chiar daca povestitorul s-a stins cu mult timp in urma..
Credeam ca totul s-a sfarsit, atat eu cat si el luand-o pe carari totalmente diferite, insa pana si acestea au ajuns in punctul in care s-au intersectat ramanand un singur drum. Singurul drum pe care puteam porni, doar daca eram in stare sa facem orice pentru iubirea noastra sau preferam sa stagnam. Drumul ramane acolo, dar noi ne-am oprit.
Putem sa trecem peste orice si sa mergem mai departe?Suntem in stare sa facem sacrificii? Avem puterea de a ne ridica si a ramane un singur suflet cum eram…demult?
Incet, incet, noi ne-am schimbat. Atatea promisiuni in zadar..ma simt tradata. Intotdeauna cand esti trezit intr-al meu suflet ca un foc ce nu mai are mult si este doborat de ploaie, vant si alte obstacole, ceva ma-ntoarce in trecut si-mi spune sa nu renunt.
Ochiul tau de-un negru amar,
Mi-aminteste de-al nos’ gand banal
De-a trai in vesnicie
Eu cu tine, tu cu mine.
Ca si astazi..
Ieri am fost in stare sa renunt la tot, sa nu mai lupt pentru nimic, sa ma schimb si sa-mi fac o alta viata in care nu exista loc si pentru el, dar se pare ca Al’ de Sus nu ne-a uitat..
Totul a pornit de la un mesaj banal :”ce faci?ai inceput sa mananci din luna?:))k numa’ e plinaa”.Nu am avut timp nici macar sa bag telefonul inapoi in buzunar ca a inceput sa sune”cand ai sa-mi spui ceva/sa ma chemi inapoi…”si-am raspuns. Era el..era cel pe care-l cunoscusem.cel de care ma indragostisem..si nu cel ce se transformase in decursul unui an.
Tot ceea ce mai pot scrie este :
te iubesc..la fel ce pur si inocent ca si-atunci..

3 AM.

Mi-ai spart visul..m-am trezit.ora 3:00 AM.ma priveai din coltul usii schitand un zambet.te-ai apropiat sarutandu-mi glezna..saruturi ce s-au transformat in petale de trandafiri..ochii mi s-au luminat sesizand ca nu visam..te-am imbratisat daruindu-ti fara sa vreau o lacrima ce s-a scurs alene pe umarul tau.mi-ai daruit un zambet cu ale tale buze moi mirosind a capsuni..m-ai facut sa realizez ca inca-mi aparti.si te-am intrebat “unde sunt?” raspunsul m-a captivat”gaseste-te inlauntrul meu.acolo esti..pentru ca n-ai plecat niciodata”am clipit..m-am trezit.atunci am realizat.. defapt, imaginatia mi-a zambit..

niciodata nu va fi momentul..

Poate ca a venit momentul sa vorbesc si despre mine, pentru ca umbrei ce inca-I citesti sufletul are mai multe de spus.
Cuvintele ce le insira fara noima si precizie poate nu-s cele mai potrivite, poate ca nu asta vrei sa auzi. Insa-I adevarul. De multe ori te ascunzi, inchizi ochii crezand ca atunci cand ii vei deschide el[ea] te va-ntampina cu-n zambet. Dar de cele mai multe ori, visele se-nchid in acelasi loc de unde au plecat.
Ca si trecutul de altfel..El ramane acolo..in amintirea noastra, dar din nefericire unii din noi am invatsat sa ne hranim cu acele amintiri din trecut. Ai putea sa negi faptul ca s-acum iti amintesti de acel sarut in coltul gurii din gara?Acele saruturi la incheietura maini..soapte fierbinti ce s-au nimicit demult, insa pentru tine, muritorule, sunt la fel de prezente ca s-atunci.
Si inca mai am niste nedumeriri..Cum potsi sa-ti doresti sa mori, cand defapt niciodata n-ai trait cu adevarat?Nu stii ce e viatsa, nu stii nici macar ca toate suferintele acumulte sunt cu un scop, acela de-a gasi fericirea, cu acei ochi maturizati..si-acelasi suflet de copil..
Vei intelege?.e-adevarat, inca mai am urme de cerneala pe degete, dar te iubesc la fel de pur si inocent ca si-atunci..si uite!s-a pierdut si ziua asta si n-ai inteles..n-ai venit, insa inca intrezaresc posibilitatea unei regasiri, a unei sperante.
Iti amintesti ultima data cand ne-am vazut?tacerea aia…era o tacerea ce n-o mai puteam prelungi, dar nu eram in stare sa plecam sau sa spunem ceva.doar..ne privem.

Si uite-asa..am plecat privindu-ne..


nu.nu-I momentul de-a vorbi despre mine..niciodata nu va fi.

Se spune ca orice trecut are si-un viitor

[ceea ce se spune e nu mai cred demult]
Aceeasi banca..aceeasi autogara..
..si uite cum m-am intors in locul in care am jurat ca nu voi mai calca niciodata.
Poate pentru ca amintirea noastra este presarata cu asemenea locuri fermecate precum noaptea este presarata cu licariri ascunse, precum o zare de cer e presarata cu stele, oceanul cu insule, desertul cu oaze si ne intoarcem spre trecut prin dorintsa de a reveni la acele momente fascinante. Catre aceste taramuri unde s-au implinit bucuria si pacatul, dragostea si moartea si altele revenim intr-una pentru a regasi ceea ce am pierdut in ceea ce nu se va pierde niciodata si aceea, este puterea sufleteasca de a lupta pana in ultima clipa, cu toate ranile mute ce lumineaza-n suflel..
Implicarea noastra in viata de zi cu zi este limitata, insa trailie, amintirile, momentele ce-au trecut, sunt prezente la fiecare pas. Vocile s-acum ne rasuna-n minte ca un strigat intr-o camera goala..