De ce tac pietrele?

De ce tac pietrele?

Inainte de toate sper sa intelegi ceva din ceea ce am scris.daca ai inteles e mai mult ca suficient.
Uneori ai vrea sa-ti vorbeasca? De ce? Ce-ti transmite tacerea lor? Durere sau suferinta? Tacere sau mister? Crede-ma, ele stiu ce sa-ti transmita chiar daca se afla intr-o tacere imbietoare. Tacerea lor e dureroasa, rozand sufletele si macinand amintirile, iluziile, trairile si spulberandu-ti visele copilariei in care toti adolescentii ne scaldam.
Te-ai gandit vreodata ca ele-ti pot deschide portile unor mistere indepartate de aproape nimeni cunoscute, dar cautand raspunsurile te indepartezi de adevar, insa ele, pietrele, te imping in fata adevarului, tu neputand sa schitezi nici o miscare, nici un zambet fals, tu…neputand sa fugi. Am zis sa fugi pentru ca si tu, la fel ca noi toti ai momentele tale de slabiciune si aflandu-te in fata unui adevar incerci sa eschivezi si sa ocolesti lovirea frontala cu realitatea cruda si nemiloasa a vietii.
Eu cred ca ani la rand, aceste pietre cu care am trait noi toti, au adunat trairile, sentimentele si rugile noastre, impietrindu-le definitiv dar inconjurandu-le in permanentsa de strigate chiar daca tacerea lor absoluta te innebunea.
Te-ai gandit ca piatra in care ieri ai dat cu piciorul este piatra care a fost spalata de lacrimile unui copil?
Apreciaza fiecare traire, gandeste, apoi actioneaza. Aceasta-I minunata cale a fericirii dar nu uita, nu uita sa fi copil.

Sentimente si mult fum..

Sentimente si mult fum..

Diferenta notabila mai ales cand e vorba de o iubire adevarata, uneori e mai dureroasa decat sentimentele acumulate la senzatia goala si nostalgia privirii unui amurg.
Poate ca ai mai auzit o placa asemanatoare cu cea pe care o voi spune imediat, insa e vorba doar de ceea ce simt in aceste momente in care stau intr-o cafenea inconjurata de mult scrum, pachete de tigari aproape terminate si cani odata pline ochi cu cafea..
O tigara aprinsa. Alte zeci stinse.
Revenind la placa despre care vorbeam mai devreme..Ce-ntelegi prin verbul ce striga-n tacere tot ceea ce tu n-ai putea explica de teama de a-ti calca pe orgoliu, s-acela fiind “a iubi”? Iti voi spune parerea mea..e un fel de lege fundamentala a vietii, cea mai sublima actiune pe care noi, oamenii, o putem realiza, ce e mai presus de firea noastra. Este cea care insoteste actele noastre..
..si cand te gandesti ca-I doar un cuvant…
Am scris doar pentru a-ti aminti ca ea exista si ca invinge totul, iar noi ne lasam invinsi de ea, cum spunea un mare poet numit Vergillius.

Reflecteaza si nu te pierde-n ganduri!Iubirea nu poate exista ca un monolog, ea fiind un dialog mai devreme sau mai tarziu armonios.
Iubirea noastra Alexandre, e dureros de dulce si da, dezvaluie trairi nebanuite. Vei vedea ca intr-un final va invinge totul, asemenea unui nor care vrea sa-si reverse ploaia, ca o floare care vrea sa-si imprastie parfumul.
Vorbeste-mi fara sa-ti cer eu asta, cum o faceai mereu, alinta-ma cu dragostea ta curate de copil, cu ale tale cuvinte ordonandu-se intr-o armonie copilareasca si totodata sfanta.
Gandurile noastre cladite prin iubire, sunt mai arzatoare decat razele soarelui si mai patrunzatoare decat sagetile lui Arjuna..

E tot ce am avut de spus, chiar daca stiai deja, iubite..

Iselin si Alexandre

Hai sa ne urcam intr-un tren cu plecare dar fara intoarcere..ce
duce-n infinitul viselor noastre si atat.
vise..imda..aberatii..satula de tot, si-a aprins si ultima tsigare
hai sa ne evaporam intr-o picatura de ploaie si sa ramanem acolo ca-ntrun vis nemarginit.insa ai uitat de tot pierzandu-ma pe fundul paharului cu apa..
totusi nu am vrut sa plec..am ramas acolo asteptand sa te intorci de unde ai plecat..am evitat sa-mi amintesc faptul ca multsi uita de unde au plecat..
candva era doar apa..si atat.noi..si.ehh.defapt era si marea:)
nu era nimic care sa ne faca sa plecam si totusi nimic care sa ne retina...

ea:ah!la dracu..iar a inceput sa ploua si iar mi se va increeetiiii parul.fuuuck
el:tu glumesti!stii bine ca pentru mine esti frumoasa oricand..ziua si noaptea...ah..si da.mai ales diminetsile in care ne trezim impreuna si suntem inconjuratsi de sentimente..da..sentimente si atat.
ea: ba nu!minti frumos..ce ti-ar putea placea?machiajul intins?oribil..
el:zambetul tau asemenea celui mai mirobolant rasarit de soare..chiar daca toate au splendoarea lor al tau e cel mai frumos.si stii asta..nu nega:)
ea:eahhh.vai.e doispe.si e fix si da, te iubesc..ar trebui sa plecam.am pierdut timpul si m-a ajuns oboseala
el:e doispe si te iubesc mai mult de-atat.lasa-ma sa te iau de mana..ca si cand ar fi ultima data..
ea:de ce trebuie sa gandesti mereu astfel?esti naspa..si nu mereu ai fost asa..
el:oricare ar fi raspunsul, eu fac ce simt
[luand-o de mana]
ea: da iubitule..si sa deschidem noaptea impreuna..


si de-aici totu' se limiteaza la imaginatsia ta..asta daca ai:)
la revedere.aici se rupe totul!
poate de unde a inceput..

Umbrele trecutului

Seara...scara..tigara..
Cam acesta este inceputul unei seri cu adevarat tulburatoare..
In fine, acestea au fost primele secvente ce mi-au aparut in minte cand am inceput aceasta relatare.
Totul a decurs normal, pana cand am decis sa conduc pe cineva in gara, unde am avut parte poate de cel mai esential semn pentru a realiza ca trecutul ma va urmari dintr-a sa umbra, pana-l voi accepta. Apoi ma voi acomoda cu el, invatsand sa traiesc cu acesta si nemai considerandu-l o parte vie din mine. Ci o parte, asa cum si este, trecuta.
Persoanele conduse au plecat cu acel tren ce duce-nspre trecut. Cand m-am intors in orasul ce ne soarbe viata putin cate putin tuturor adolescentilor ce traiesc in el ma simteam ca-n acele filme magice cu trenuri fermecate ce te pot duce in trecut sau in viitor iar tu ai puterea de-a decide unde ramai..Ce crezi ca am ales?
De cand am pasit in acea gara am incercat sa simulez faptul ca sunt intr-o perfecta stare, dar se pare ca toate eforturile mele au fost zadarnice..eram.. depasita de situatie.
Dupa ce aceste persoane au plecat, am decis sa mai raman putin pentru a-mi limpezi gandurile inainte de a iesi din gara..stateam sprijinita de o masina cu ochii inlacrimati si privirea goala..pe chipul meu nu exista nici o expresie, doar trupu-mi era acolo, in schimb eu..eram departe intr-ale mele ganduri...pana cand proprietarul vehiculului s-a apropiat de mine:
El: domnisoara, ai pierdut ceva?
Eu: da domnule, insa ceea ce am pierdut eu nu se poate recupera
El: te-am vazut trista
Eu: ehhh.sunt..asa cum sunt.
El: vei fi fericita,crede-ma.
Eu: ma scz ca va intreb dar ce stiti dumneavoastra?vi s-a inchis vreodata usa in nas?
El: ohooo copilo..da!mi s-a inchis..dar sa nu uiti niciodata ca usa nu se deschide pana nu bati in ea
Eu: uneori nu mai ai putere..pur si simplu obosesti
El: iubirea-i singura ce-ti da putere.
Eu: aberaaaati8-

acel om m-a rascolit.

Scrisa-n agonie gandurilor putrede..

Stie bine ca nu-I ultima oara cand te ia in brate, totusi printre ale sale fire razlete de par ce-I atingeau fatsa in bataia aspra a vantului, ii cade o lacrima..lacrima ce se prezinge pe ale sale buze moi si vinetii, ajungand pe hanoracul sau de-un verde prafuit..L-a atins..e rece, insa e lacrima ei si-I place..nu-ntelege gresit. Nu ii place ca tipei ii curse o lacrima, ci senzatia ca are ceva al ei cu el. Insa nu realizeaza faptul ca are cel mai important si de pret lucru..si aia e inima bha…
Ei ii place sa-l simta la pieptul sau, chiar daca e constienta ca nu-I mai apartine demult..o doare..discret se sterge si-I zambeste.

fericirea e aproape..sfarsitul nu exista

De unde stiu ca s-a incheiat? Poate ca e o poveste fara incheiere..una fara sfarsit, as putea zice nemuritoare.
Inca de mici, bunicii ne spuneau acele povesti magice, incarcate cu iubire si veselie, preluate din mosi-stramosi, acele povesti ce in sufletele noastre nu vor muri niciodata, chiar daca povestitorul s-a stins cu mult timp in urma..
Credeam ca totul s-a sfarsit, atat eu cat si el luand-o pe carari totalmente diferite, insa pana si acestea au ajuns in punctul in care s-au intersectat ramanand un singur drum. Singurul drum pe care puteam porni, doar daca eram in stare sa facem orice pentru iubirea noastra sau preferam sa stagnam. Drumul ramane acolo, dar noi ne-am oprit.
Putem sa trecem peste orice si sa mergem mai departe?Suntem in stare sa facem sacrificii? Avem puterea de a ne ridica si a ramane un singur suflet cum eram…demult?
Incet, incet, noi ne-am schimbat. Atatea promisiuni in zadar..ma simt tradata. Intotdeauna cand esti trezit intr-al meu suflet ca un foc ce nu mai are mult si este doborat de ploaie, vant si alte obstacole, ceva ma-ntoarce in trecut si-mi spune sa nu renunt.
Ochiul tau de-un negru amar,
Mi-aminteste de-al nos’ gand banal
De-a trai in vesnicie
Eu cu tine, tu cu mine.
Ca si astazi..
Ieri am fost in stare sa renunt la tot, sa nu mai lupt pentru nimic, sa ma schimb si sa-mi fac o alta viata in care nu exista loc si pentru el, dar se pare ca Al’ de Sus nu ne-a uitat..
Totul a pornit de la un mesaj banal :”ce faci?ai inceput sa mananci din luna?:))k numa’ e plinaa”.Nu am avut timp nici macar sa bag telefonul inapoi in buzunar ca a inceput sa sune”cand ai sa-mi spui ceva/sa ma chemi inapoi…”si-am raspuns. Era el..era cel pe care-l cunoscusem.cel de care ma indragostisem..si nu cel ce se transformase in decursul unui an.
Tot ceea ce mai pot scrie este :
te iubesc..la fel ce pur si inocent ca si-atunci..

3 AM.

Mi-ai spart visul..m-am trezit.ora 3:00 AM.ma priveai din coltul usii schitand un zambet.te-ai apropiat sarutandu-mi glezna..saruturi ce s-au transformat in petale de trandafiri..ochii mi s-au luminat sesizand ca nu visam..te-am imbratisat daruindu-ti fara sa vreau o lacrima ce s-a scurs alene pe umarul tau.mi-ai daruit un zambet cu ale tale buze moi mirosind a capsuni..m-ai facut sa realizez ca inca-mi aparti.si te-am intrebat “unde sunt?” raspunsul m-a captivat”gaseste-te inlauntrul meu.acolo esti..pentru ca n-ai plecat niciodata”am clipit..m-am trezit.atunci am realizat.. defapt, imaginatia mi-a zambit..